Ioana

De vreo opt ani, aproape regulat ajungem aici. In Apuseni.

Fie iarna, fie vara.
Pe Ioana o cunosc de-atunci, mica si vorbareata, gata sa-mi arate obiectele ce nu doreau sa incapa in ghiozdanul de viitoare scolarita.
Anul acesta, revazand-o, mi-am dat seama ca se pregateste pentru... maturitate.

Va pleca la zeci de kilometri de casa, pentru a studia la unul dintre liceele cele mai bune din jud. Alba. Asta in situatia in care nu cred ca mai mult de cinci ori in viata ei a parasit macar pentru o noapte casa parinteasca.

Pana nu demult, prietena ei cea mai buna era bunica. Acum prevad ca altcineva ii va locul, daca nu deja a si facut-o.
Citeste. Orice. De la carticele religioase, la romane pe care nu orice tanar le-ar rasfoi.
Ii voi trimite carti. Ma voi duce si la anticariat. Nu cred ca o deranjeaza o coala ingalbenita de vreme...
Si ii voi mai trimite o geanta. Poate pentru scoala. Unicat, la fel ca ea.

Mai privesc putin fotografia in care luna apune in acest colt de rai si spun: noapte buna!